Meniu Închide

„Avdives, khetanes” – proiectul care vizează creșterea sustenabilă a calității vieții comunităților de romi din comuna Belin din Covasna și cartierul Ferentari, București

Prezentarea rezultatelor de la finalul proiectului

Fundația Amfiteatru, împreună cu partenerii săi, Primăria Sector 5 și Asociația de Dezvoltare Comunitară Belin, au prezentat rezultatele finale ale proiectului după cei doi ani de implementare a activităților din cadrul proiectului „Avdives, Khetanes” (în traducere „Astăzi, împreună”).

Obiectivul principal al proiectului a urmărit creșterea sustenabilă a calității vieții, creșterea incluziunii și abilitarea romilor din comunitățile de romi din două zone marginalizate ale României – comuna Belin, jud. Covasna, și cartierul Ferentari, București.

Parte din programul „Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”, finanțat prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021, proiectul „Avdives, khetanes” („Astăzi, împreună”) s-a derulat pe parcursul a doi ani, în perioada ianuarie 2021- februarie 2023 și a beneficiat de o finanțare în valoare de 856678 Euro.

La conferința de final de proiect au participat: Mihail Bumbeș, manager proiect Fundația Amfiteatru, Antonio Țicu, coordonator proiect din partea Primăriei Sector 5 București, Ioana Constantin, mediator sanitar și coordonator serviciu sănătate în cadrul proiectului, Diana Cocioabă, învățătoare în cartierul Ferentari și profesoară de activități extra curriculare în cadrul proiectului, Dorina Bădescu, învățătoare în comuna Belin și profesoară de educație remedială în cadrul proiectului, Helén Abigél Kovács, coordonator proiect din partea Asociației de Dezvoltare Comunitară Belin. Moderatoare a fost Ana Hampu, asistent coordonator proiect Fundația Amfiteatru

„Dacă ar fi să scot în evidența un singur lucru care a rezultat în urma proiectului, ar fi – cât de importante sunt activitățile extra- curiculare pentru copii. Pe de o parte îi ajută pe copii, le dă încredere și îi stimulează să participe pe mai departe la orele clasice de studiu, iar pe de altă parte contribuie la descoperirea talentelor, abilităților și pasiunilor fiecăruia. Tipul acesta de activitate ar trebui regândit la nivel de politici publice și transformat într-o activitate recurentă pentru toți copiii din România. Toți copiii din România să aibă acces la activități extra-curiculare, nu doar prin proiecte europene” spune Mihail Bumbeș, manager proiect Fundația Amfiteatru.

Numărul mare de copii prezenți la programele de educație remedială și la activitățile extra curriculare a influențat pozitiv prezența la ore și rata de promovare. Se urmărește ca acestea să conducă la final de an la scăderea ratei de abandon școlar, a analfabetismului funcțional și la acumularea cunoștințelor necesare absolvirii clasei a VIII-a.

„Proiectul a avut un efect benefic, s-au îmbunătățit rezultatele la învățătură, dar cel mai important, a crescut frecvența. Copiii nu învață acasă, temele sunt simbolice, nu sunt foarte complicate deoarece elevii nu și le fac. Ei învață absolut tot de la școală, de aceea este extrem de important să fie prezenți” a spus Dorina Bădescu, învățătoare în comuna Belin și profesoară de educație remedială în cadrul proiectului. În Belin și Ferentari, au participat la activitățile extra curiculare aproximativ 250 de copii romi din ciclul primar și gimnazial.

20 de profesori au fost instruiți în educație experiențială și ca urmare au descoperit noi tehnici de predare și relaționare cu elevii, astfel încât copiii să fie mai atenți și să participe în mod activ la ore.

Programele de vară de educație non-formală derulate au avut activități din domeniile fotografie, dans, muzică, teatru, pictură, crafting, sport și educație civică. În cei doi ani de proiect, acestea au adus împreună 310 copiii timp de 12 săptămâni, la 72 de ateliere. Aplicațiile practice au ajutat copiii să dobândească noi abilități, să-și descopere pasiuni și talente și să fie mândri de ele.

Componenta comunitară a proiectului s-a concretizat prin organizarea unui festival de sărbătorire a culturii rome, în luna august 2022. Acesta s-a desfășurat în Belin și Ferentari și a reușit să atragă aproape 800 de oameni, atât din comunitățile roma, cât și din alte cartiere. Timp de două zile, copii și adulți au întâlnit personalități rome și adevărate modele de succes, au participat la 19 ateliere de fotografie, dans, pictură, meșteșuguri, gastronomie, educație civică și istoria culturii rome și la un spectacol de teatru. Alina Șerban, actriţă, dramaturgă, scenaristă și prima regizoare romă de teatru şi film din România a urcat pe scenă cu spectacolul „Cel mai bun copil din lume”. Au susținut ateliere: Aldessa Georgiana Lican, feministă activistă romă, cu expertiză în advocacy și organizare comunitară, Sever Andrei, actor, improvizator, dramaturg și sound designer, Răzvan Rotaru, actor, Cristina Irian, fotograf, Elena Andrei, artist vizual, Valentin Negoi, profesor în mediul preuniversitar și Doctor în istorie, Inayeh Khalid, arhitect, Irina Artenii, actriță, Andrei Răzvan Voinea, istoric și cercetător.

„Voucherele de sănătate au avut un impact foarte mare. 350 de adulți, cu vârsta între 18-64 de ani, majoritatea de etnie romă, au beneficiat de un prim consult medical pentru identificarea celor mai frecvente afecțiuni întâlnite la oamenii din comunitate. Astfel, persoane care nu sunt asigurate au reușit să-și facă analize cum ar fi RMN, EKG, ecografii, etc. Este mare nevoie de aceste servicii medicale. Chiar și dacă ești asigurat, tot trebuie să plătești a punctat Ioana Constantin, mediator sanitar și coordonator serviciu sănătate în cadrul proiectului.

Grupul țintă este format din persoane vulnerabile, greu angajabile, ce nu au un loc de muncă sau au unul slab plătit, și membrii ai familiilor monoparentale, ce trăiesc în condiții de sărăcie.

Prin intermediul acțiunilor implementate pe tot parcursul proiectului se urmărește creșterea incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru cele două comunități, prin creșterea accesului la servicii educative, sanitare și sociale de calitate, reducerea vulnerabilităților și oferirea unor perspective de viitor pentru câteva sute de persoane de etnie romă. La cursurile de formare și consiliere profesională au participat 200 de adulți, care acum au o nouă calificare și șanse mai bune de integrare pe piața muncii.

În Belin, Fundația Amfiteatru a demarat programul de abilitare, programul educațional non-formal și instruirea specialiștilor, în timp ce partenerul de proiect – Asociația de Dezvoltare Comunitară Belin – asigură serviciul educațional, formarea și menținerea grupului țintă. În Ferentari, Fundația Amfiteatru asigură serviciile de ocupare și educație, programul de abilitare și instruirea specialiștilor, iar partenerul de proiect, Primăria Sectorului 5, răspunde pentru serviciile de sănătate, formare și menținere grup țintă și contribuție la activități.

Vorbindu-se despre viitoarele activități pentru reducerea abandonului școlar, concluzia a fost că părinții trebuie educați în același mod pentru a ajuta copiii. În ambele comunități numitorul comun a fost lipsa de educație a părinților. Iar copiii aleg ce văd mai mult când cresc, iar acest lucru nu este școala.


Fundația Amfiteatru dezvoltă programe, proiecte și parteneriate la nivel local, național și internațional, în scopul afirmării resurselor antropice și naturale ale comunităților. Organizația se concentrează pe abordările integrate, cu finalitate socială, pentru a furniza comunităților soluții și sprijin. Site oficial: fundatia-amfiteatru.ro.


Granturile SEE reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și a Norvegiei la reducerea disparităților economice și sociale în Spațiul Economic European și la consolidarea relațiilor bilaterale cu cele 15 state beneficiare din estul și sudul Europei și statele baltice. Aceste mecanisme de finanțare sunt stabilite în baza Acordului privind Spațiul Economic European, ce reunește statele membre UE și Islanda, Liechtenstein și Norvegia ca parteneri egali pe piața internă. Pentru perioada 2014-2021, a fost alocată suma de 2,8 miliarde EUR. Granturile SEE în cuantum de 1,5 miliarde EUR sunt finanțate în comun de toți cei trei donatori și sunt disponibile în toate cele 15 țări. Granturile Norvegiene în cuantum de 1,3 miliarde EUR sunt finanțate exclusiv de Norvegia și sunt disponibile în cele 13 țări care au aderat la UE după 2003. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro.


Fondul Român de Dezvoltare Socială a fost înfiinţat în anul 1998, ca organism de interes public aflat sub autoritatea Guvernului României, prin intermediul căruia sunt finanţate proiecte care ţintesc îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă la nivelul comunităţilor sărace şi a grupurilor dezavantajate din mediul rural sau urban. În cei 15 ani de activitate, FRDS a finanţat peste 1.430 de proiecte de dezvoltare locală, în valoare totală de peste 100 de milioane de euro. Fondurile administrate
de FRDS au provenit în principal de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), cărora li s-au adăugat contribuţia Guvernului României şi cea a beneficiarilor direcţi. Începând cu anul 2013, FRDS este Operator de Program pentru Programul RO10 „Copii şi tineri în situaţii de risc şi Iniţiative locale şi regionale pentru reducerea inegalităţilor naţionale şi promovarea incluziunii sociale”, finanţat prin intermediul Granturilor SEE. Mai multe detalii pe www.frds.ro

Material realizat cu sprijinul financiar al Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021. Conținutul acestuia (text, fotografii, video) nu reflectă opinia oficială a Operatorului de Program, a Punctului Național de Contact sau a Oficiului Mecanismului Financiar.
Informațiile și opiniile exprimate reprezintă responsabilitatea exclusivă a autorului/autorilor.