Meniu Închide

Despre călătoria lui Toto către succes!

Toto, pe numele său real Horvath Ilie Nicușor Gabriel Robert, este un tânăr artist de 22 de ani care a crescut în Ferentari. De mic s-a descurcat singur, rămas să crească și să se descurce fără părinți, alături de cele două surori mai mari (tot minore). Nu a beneficiat de încurajările de care orice copil ar avea nevoie pentru a căpăta încredere.    

În 2014, o parte din această viață a lui Toto a fost imortalizată de regizorul Alexandru Nanau într-un film intitulat Toto and His Sisters/Toto și surorile lui. Docudrama a câștigat premii la importante festivaluri internaționale de film (Cannes, Leipzig, Londra, Zürich sau TIFF) și a ajuns să fie inclusă în playlist-ul HBO.  

În același timp, la Clubul de Educație Alternativă, tânărul Toto și-a descoperit pasiunea pentru dans și actorie. A continuat apoi să se pregătească în PlayHood, trupa de teatru formată din adolescenți din Ferentari. Și cu ei a călătorit la festivaluri și s-a întors cu premii.

Patru ani mai târziu, în 2018, Toto debutează ca regizor și continuă ca actor, în primul lui scurt metraj. „Împreună” pornit de la o discuție amicală și acum filmul are deja deja 3 premii la Festivalul Super: Premiul publicului, Premiul Astra Film Festival, și Marele Premiu al Festivalului și un altul la One World. Alături de noi în film apar și Marian Costache, Sandu Gabriel (Nanotek), Bondi Gabor și Ionuț Oprea.

În paralel, Toto se concentrează și pe trap, fiind membru al trupei Ghetto Gang, preluată de Connect-R în urmă cu 6 luni. Din trupă mai fac parte Lil-Imre și Belea Thru. Despre dinamismul noii sale vieți ne-a spus câteva cuvinte chiar el:   

Salut, eu sunt Toto! ☺️

Sunt de mic un copil foarte creativ. Am acum aproape 22 de ani. Îmi plac lucrurile noi și mai ales să călătoresc prin lume. Am vizitat câteva locuri, dar nu într-atâtea pe cât îmi doresc.

Pe la 9 ani, am început să fac cursuri de video, foto, dans, teatru, baschet și volei.

Am prins o oportunitate și am tras cât am putut de tare de ea… de fapt, de mine. Acum, sunt un dansator bun, cu multă energie de transmis, am câteva filme la activ, preferatul meu fiind ,,Toto și Surorile Lui’’. Filmul vorbește despre mine și familia mea, adică despre viața mea pusă într-un lung-metraj (documentar) de succes, cu premii la TIFF, Cannes și un loc pe HBO.

Am făcut și câteva piese de teatru, am bucurat câteva sute de oameni sau chiar mii, la TNB, dar acum mă încântă cel mai tare că visul meu s-a împlinit! Sunt alături de idolul și nenicul/mentorul meu Relu (Connect-R).

Nu am stat pe gânduri și am scos 2 piese alături de frații mei din trupa Ghetto Gang. Piesele se găsesc pe YouTube, pe pagina Ghetto-Gang, cu numele de 3 ciori și Porsche Cayenne.

Mă simt pregătit să „rup” industria alături de frații mei din Ghetto, dar și singur. Acum… visul meu e să am faimă și bani, mamei să-i ridic un palat. Am și o piesă în care vorbesc despre asta, dar o voi scoate pe piață la momentul potrivit.

În acest moment, trebuie să scriu cât mai mult și să învăț cât mai mult de la Relu, am oportunitatea să aflu „rețeta succesului” și nu am de gând să o ratez: e preferata mea, sau, mai bine zis, ,,trenul în care trebuie să URC!!!”

Pe social media mă găsiți:

TikTok  TotoWeez

Instagram  Toto_ wizz

Facebook Toto Horvath

V-am pupat 😘

***

Cu Toto a stat de vorbă Niko G. în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”) desfășurat de Fundația Amfiteatru. Niko G. este actriță, compozitoare și cântăreață rap care produce artă antirasistă și feministă.

***

Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).