Prima oară când am descoperit muzica lui Django Reinhardt (1910–1953), habar n-aveam de legăturile lui cu modernismul culturii roma. Django, pe numele lui real Jean, a fost un chitarist de etnie romă care a produs o muzică foarte mișto.
Așa m-am apucat să citesc mai multe despre viața lui Django și arta lui. Așa am descoperit că întreaga idee de jazz roma a venit abia mai târziu, după moartea lui Django. În cele din urmă, stilul lui a devenit un fel de muzică populară pentru minoritatea sinti (căreia i se mai spune și Manush, răspândită în special prin Alsacia și alte regiuni din Franța și Germania).
Populația roma de pretutindeni, indiferent de „trib”, a prosperat de-a lungul timpului și prin spectacol. Reprezentanții ei, bărbați și femei, erau renumiți pentru urșii dresați, show-urile magice și alte spectacole de circ. Alții purtau cu ei proiectoare de film în caravane doldora de pelicule vechi, pe care le rulau, pentru câțiva gologani, în orășele de provincie.
Se pare că și părinții lui Django au trăit într-o astfel de caravană, una care se putea transforma pe loc în scenă de improvizații. Fie că făceau muzică pentru prinții persani în secolul XI sau, ca Django Reinhardt, jazz pentru regii și reginele moderne, acești oameni au devenit un fel animatori și artiști de estradă.
Jazzul roma a fost de la început o muzică de vagabondaj. El s-a născut în mișcare, dacă mă gândesc la Django Reinhardt, la fratele lui, Joseph, la dinastia Ferret (Baro și Sarane) sau la clanurile muzicale Malha și Garcia.
Django a fost cu un cap deasupra tuturor. El i-a eclipsat pe mulți din contemporani și a primit contractele importante de înregistrări. Și nu puțini au fost cei care, simțindu-se în umbra lui, i-au imitat în batjocură stilul, copiindu-i chiar mustața.
Astăzi, după ce niciunul din oamenii ăștia nu mai este, istoria jazzului roma continuă pe cale orală, în taberele de nomazi, prin barurile talciocurilor și în cafenelele ascunse de cotloanele Parisului, pe drumurile lăturalnice ale Franței și ale Europei, sau chiar „la vedere”, în Statele Unite.
Ceea ce vreau să spun este că fiecare din noi descoperă o anumită muzică pe căi diferite, uneori directe, uneori indirecte. La fel, aceeași muzică ne vorbește nouă în feluri diferite. Pentru orice fan al muzicii de chitară, că e jazz, rock’n’roll sau altceva, numele lui Django ajunge la un moment dat să însemne ceva.
Django Reinhardt a fost un mare nume în universul chitarei și unul din primii care au făcut din aceasta un instrument solo. Povestea lui de viață este ca un basm muzical, pentru mine, căruia nu prea poți să-i reziști. De aceea am și vrut să-l prezint, ca sursă de inspirație pentru alți tineri iubitori de muzică roma.
***
Autoarea, Niko G (Nicoleta Ghiță), este actriță și cântă rap abordând teme antirasiste și feministe. La doar 22 de ani, după și-a urmat pasiunile și a avut succes, a început să inspire alți tineri ca trainer.
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului „Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna, și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).
Foto: William P. Gottlieb