De Vlad Roșianu
Adolescenți și tineri creativi, care au crescut în cartierul bucureștean Ferentari, scriu articole despre cultura romă în cadrul proiectului “Avdives, khetanes” (trad. „Astăzi, împreună”), derulat de Fundația Amfiteatru. Aceștia beneficiază de îndrumare editorială specializată. „Avdives, khetanes” are ca scop consolidarea creșterii incluziunii și dezvoltarea premiselor pentru o calitate mai bună a vieții pentru copii de etnie romă din comuna Belin, județul Covasna și zona urbană marginalizată Ferentari (sector 5, București).
Vlad este un tânăr de 18 ani, pasionat de fotografie, care din 2021 a început să publice articole despre cultura romă. După ce a documentat subiecte istorice și povești de succes despre tineri romi, și-a notat câteva gânduri despre cum a început totul.
FOTO: Harisiade Robert
Când vindeam produse la supermarket, ca elev de 17 ani care avea nevoie de bani pentru a-și continua școala, nu îmi imaginam că o să vină ziua în care să-mi vând propriile poze.
Până să primesc primul aparat foto, pozam cu telefonul. Cam orice: oameni, clădiri, animale însă preferații mei erau norii, fiindcă sunt unicat, nu vezi de două ori aceeași formă. Postam fotografiile pe Instagram și Facebook.
În februarie 2020, la ora 21:00, am primit un mesaj ciudat pe Messenger. O doamnă pe nume Doina I. mi-a scris că îi plac fotografiile mele și vrea să îmi ofere un cadou. O camera foto, pe care puteam să mi-o aleg singur.
Am crezut că glumește. Cum să primesc asemenea cadou de la o necunoscută? Oricum eu nu sunt obișnuit să primesc chestii, ultima dată primisem un cadou pe la 14-15 ani, de la matușa mea: o brățară. Nu mă simt în largul meu să primesc cadouri pe degeaba, cred că trebuie să fac ceva pentru a primi.
Doina I. a insistat să îi spun ce cameră prefer, așa că am intrat pe net cu gândul să găsesc o camera nici prea scumpă, nici prea ieftină. Nu știam decât de marca Canon, așa că am căutat aparatele lor. Toate păreau foarte scumpe. M-am oprit asupra Dsrl model 4000d, deoarece îmi părea un aparat foarte ușor de folosit.
După o săptămână și ceva, Doina I. mi-a scris că a venit cadoul și să ne întâlnim în centrul vechi să mi-l ofere. Încă mi se părea ireal, dar mi-am luat doi prieteni și m-am dus.
Ea mă aștepta la gura de metro împreună cu un domn. Am salutat-o și am hotarat să mergem la Pub să bem un suc și să stăm de vorbă. Mi-a dat un ghiozdan în care se afla cutia cu cameră nou-nouță. Am mai stat puțin de vorbă, despre cum văd eu o fotografie reușită și ce vreau să fac mai departe. O doamnă foarte simpatică, plină de viață, cu un umor unic.
I-am povestit despre bunica mea. Ea m-a crescut și acum începeam să am eu grijă de ea – erau primele zile în care începuse să folosească bastonul, deoarece bătrânețea începuse să-și spună cuvântul.
Doina m-a rugat ca prima mea poză pe care o fac cu noul aparat să fie cu bunica mea. Înainte de a face orice poză, am stat două zile să-mi dau seama ce face fiecare buton.
Am văzut-o pe mamaie în camera ei. Cosea o pernă. Am luat aparatul și fără să mă gândesc prea mult la chestiuni tehnice, am făcut o poză. Am vrut să surprind în poză exact cum o văd eu pe mamaie. O femeie super harnică la o vârstă înaintată, care nu se lasă la greu și trece peste obstacolele care i se ivesc în cale.
I-am trimis-o doamnei care îmi oferise aparatul și apoi am postat-o pe social media. A fost poza cu cele mai multe aprecieri de până atunci.
Până acum sunt câțiva fotografi cu care m-am întâlnit în decursul timpului și de la fiecare am învățat câte ceva: Alexandru Socol, Ioana Moldovan, Adrian Bulboaca, Victor Musat, Catalin Georgescu, Alina Usurelu.
În aprilie 2021, am avut prima expoziție la Studiourile Ferentari: #NESEMNIFICATIV.
S-au vândut jumătate din fotografii, așa că am reușit să achiziționez un obiectiv nou Canon Zoom Lens Ef 75-300mm 1:4-5.6 III și un parasolar ET-60 II.
A fost un nou upgrade pentru mine. Am în continuare ocazia de a învăța mai multe și de a mă perfecționa în ceea ce înseamnă fotografie.