Meniu Închide

Categorie: Articole

Festivalul Avdives Khetanes – teatru și ateliere de educație, creație, meșteșuguri și gastronomie în Ferentari (25 – 26 august)

Festivalul Avdives Khetanes aduce împreună oamenii din Ferentari și pe cei din afara lui, care îndrăgesc cultura romă, pentru a crea punți și colaborări, atât în comunitate, cât și în afara ei. Timp de două zile, copii și adulți vor întâlni personalități rome și adevărate modele de succes la spectacole de teatru, ateliere de fotografie, dans, pictură, meșteșuguri, gastronomie, educație civică și istoria culturii rome.

Alexandru Zamfir a vorbit astăzi cu copiii din Ferentari despre stima de sine

Alexandru Zamfir s-a întâlnit astăzi cu copiii care vin la Școala de vară din Ferentari. S-a vorbit despre stima de sine și nedreptățile care au loc din cauza discriminării pe un limbaj adecvat celor mici. S-a discutat despre cultura și originea limbii rromani, iar la final copiii au învățat câteva cuvinte și să numere în limba roma – cei care nu știau deja. Atmosfera a fost una informală, interactivă, după cum se poate vedea și din instantanee.

Atelierul foto de la Școala de vară 2022

Ziua de azi a început cu uimire și s-a finalizat cu mândrie. La atelierul foto, Cristina Irian a ajutat copiii să descopere cianotipia. Sub privirile lor uimite, după doar câteva minute de așteptare, foaia alba de hârtie s-a colorat în albastru, păstrând urma alba a mânuțelor sau florilor.

Copiii învață să-și recunoască emoțiile

Bradul Emotiilor și Silviana Visan Carter au ajutat astăzi copiii să se antreneze pentru a recunoaște și numi o gamă cât mai variată de emoții. Abilitatea de a spune ceea ce simțim este una care se poate învăța și care contribuie semnificativ la calitatea relațiilor pe care le avem.